Camera amintirilor

Imi aduc aminte cum iarna stateam langa soba calda ce-mi priveghea in fiecare noapte somnul cu lumina ei batrana si cand ma simteam rau parca se infuria pe focul din ea si il facea mai puternic ca sa ma simt mai bine. Icoana de la capul patului la care ma rugam in fiecrae seara. Ursila, ursuletul cu care ma altintam in fiecare seara in care eram suparata. Acum toate au ramas o amintire care ma bucura nespus.

Cand am mers pe la bunica la tara am intrat in fosta mea camera. Am avut un sentiment de fericire si parere de rau (in acelasi timp), dar asta nu a tinute decat o clipa caci in urmatoarea eram langa vaza de flori vestejite care cred ca se saturasera de atata pustnicit in camera acea (Dreapta).

In stanga mea, aproape de usa il zaresc chiar pe Ursila si langa el celelalte jucarii ale copilariei mele (stanga jos). Parca toate se ingesuiau una mai de care ca alta ca sa i se vada macar capsorul. Poate ca tie cititorule aceste jucarii ti  se par urate jerpelite si nu mai stiu cum, dar o amintire frumoasa nu conteaza cum arata, ci conteaza ca ai un sentiment placut cand iti aduci aminte de ea.

E al meu sau al tau ?

Patrunzand mai in adancul amintirilor mama mea isi aduce aminte de un catelus, un mic catelus pe nume Mike. Acum isi aduce aminte toata povestea:

Intr-o vara, pe timpul secerisului bunica isi trimite cele doua fiice ale sale sa secere grau pe Dealu’ Oani. Pleaca ele cu secerile pe umeri ca doua femei muncitoare de la tara. Merg ce merg si ajung la Garla ce trecea peste drum de vreo trei ori. Insa in dreapta lor se vedea un catel negru ce venea in fuga spre ele care parca parea ca vrea sa le atace. Deodata mama mea striga: “Mike!”. Si Mike sare pe ea. Mike era un catelus negru micut de care sigur te-ai fi atasat. Iar acest catelus fusese dat unei femei numite tanti Marioara in urma cu cateva luni. Mamei mele ii veni un gand negru de care nu putea scapa: sa ii ia cainele femeii acasa ca doar tot al ei era! Ii spune si surorii ei planul si ea accepta. Si atunci o iau ele cu cainele la fuga. Tanti Marioara afland ce se intamplase (nu se stie de la cine) o ia la fuga dupa hotii care-i furasera cainele ei credincios. Fetele noastre nu ajung bine la primarie si o vad pe tanti Mariora in spatele lor alergand cat putea ea de repede. Peste doua minute le prinde din urma. Peste inca un minut toate trei se luptau pentru Mike. Mama mea tregea de capul lui Mike impreuna cu matusa mea, iar tanti Marioara tragea de coada lui cat putea ea de tare. Sfarsitul luptei se ispravi cu triumful Marioarei care se multumeste se le arunce cateva vorbe si sa plece inapoi spre casa cu cainele. Fetele nervoase pleaca si ele spre casa in loc sa mearga sa secere. Ajungand acasa se duc in camera lor si incep a susoti: “Daca o sa ne spuna lu’ mami am facut-o de oaie!”spune mama mea, la care matusa adauga: “Nu e vina! A fost ideea ta!”, “Da dar tu ai…”. Bunica mea auzind susoteli se duce in camera si le vede acolo si nu pe dealu` Oani incepe a le face morala: “Cum?! Ce cautati voi aici? Eu v-am trimis pe dealu’ Oani sa secerati, nu v-am trimis in camera!”. Atunci, ca sa fie sigura ca pleaca le conduce cam pana la primarie, chiar si daca avea multe treburi pe cap! Fetele se duc cuminti la seceris si isi fac treaba pana seara tarziu, cand se intorc moarte de oboseala. Insa, cand vin acasa le asteapta o surpriza… Bunica mea aflase de caine si acum chiar ca era nervoasa (nu e bine deloc fa se enerveze caci daca intri in ghiarele ei …). Pana la urma totul se termina cu bine.

Si aceasta ramane o amintire frumoasa pentru mama mea si cei care au fost implicati!